LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI

Vremea şi locul şi-au veşnicit lacrima, într-o sâmbătă de Florar, mai amintindu-ne că trăim în România Tainică. Tăcuţi şi trişti, ca o răcoare de slovă românească ne mângâiem cu EL, sfetnicul nostru dintr-un crepuscul de gest, nestatornicia noastră de toate zilele.

Încă prea puţin preţuit precum ar îngădui opera ce ne-a dat şi înzestrarea rarissimă de scriitor profetic şi de înţelept, Artur Silvestri constituie în sine o apariţie stranie şi ilustrează un destin neobişnuit.

Venit din obârşiile culturale ale neamului românesc, cu şuviţă dacică şi haiducească într-o tradiţie curată şi cuminte ca un patriarh al tuturor răstignirilor noastre a plecat fără să ne aştepte mirarea, cu discreţie „întru mister şi pentru revelare”.

Slova sa, izvorâtă din rărunchii fără margini ai gândului, bine aşezată în podgoria sublimului contribuie în chip hotărâtor la un profetism autohtonist cu perspectivă existenţială miruit în sfinţenia neiubirii de neromânism.

Artur Silvestri este, în fond catapeteasma sufletului nostru cu unduiri de dor, un clopot cu bătaie rară, cu timbrul enigmatic ce măsoară nesfârşirea specificului naţional. Un gând şoptit, la miez de vecernie pentru acest neam adus în fiinţă.

El e fratele Gavriil de pe Ceahlău, un semn al vremii, o Lumină care ne copleşeşte!

DE DOR DE ARTUR

mi-am mângâiat naşterea

căutându-mi rădăcinile

şi dulceaţa răstignirii

mi-a şoptit

că „îngerii sunt nu numai sfioşi,

dar şi uluitor de puternici”.

să mor doar,

ca o tăcere peste care trece luna

silabisind în gol

proptindu-mă în ţărmul

naufragiului TĂU clandestin.

GEORGE BACIU,

Membru al Ligii Scriitorilor din România,

Redactor şef al revistei PIETRELE DOAMNEI, editată de Fundaţia „Petre Ionescu-Muscel” din Domneşti – Argeş