În condiţiile europenizării noastre şi al fenomenului de globalizare este necesar să punctăm unele repere importante din istoria noastră, dar şi din tezaurul etnofolcloric, inclusive din istoria literaturii române, în scopul perenizării lor ca zestre specifică şi multiculturală într-o Europă unită.
De data aceasta am ales pe Eminescu ca promotor al dragostei de neam şi ţară, în scopul de a sublinia faptul că sentiment acesta nu trebuie să ne părăsească, el fiind aceea vibraţie specifică şi singulară pe care o simţim faţă de limba şi ţara în care ne-am născut.
Nu demult într-o convorbire pe care am avut-o la Drăgăşani cu Guvernatorul Bancii Naţionale, Mugur Isărescu, întrebându-l de ce vine , aproape lunar , în oraşul natal de la poalele Delului Viilor, în care a existat castrul roman Rusidava , mi-a răspuns textual: Dragă Florine, prima înghiţitură de aer pe care o respiră copilul când se naşte rămâne veşnic în plămânul omului. Aceasta ne face să ne întoarcem ,mereu, pe locurile natale, pentru a o înprospăta. Lărgind aria, acest fenomen se întâmplă şi la nivelul ţării.
În acest context, este necesar s-o spunem, că încă de la primele poezii Eminescu şi-a manifestat sentimentele de dragoste pentru ţară şi neamul nostru daco-român, cum l-a denumit , renumitul dacolog, părintele Dumitru Bălaşa.
În poezia Din străinătate, pe care-o scrie în 1865 şi o publică în 1866 în revista Familia, Eminescu exprimă nostalgia ţinutului natal. Această nostalgia provine tocmai de la acea primă înghiţitură de aer absorbită de plămâni la naştere. În jurul său poetul vede numai veselie, oamenii se lasă cuprinşi de încântările şi plăcerile vieţii. Însă, dintre toţi numai un om este nemângâiat-Poetul Eminescu:”Un suflet numai plânge, în doru-i se avântă/ L`a patriei dulci plaiuri, la câmpii-i râzători.” >>>>>
-------------------------------
___________________________
Revista " Ligii " : AGORA LITERARA
_____________________________
