Cât de repede trece timpul! Ca un şmecher abil, ce preferă să treacă neobservat, spre a nu da socoteală nimănui. Acest an scurs fără Artur Silvestri a fost mai sărac, cel puţin din punct de vedere spiritual. A fost, în acelaşi timp, un an al marilor convulsiuni, dar şi anul în care a avut loc o, din pacate, reuşită lovitură de stat, cu concursul iresponsabil, tot din păcate, al celor de la Curtea Constituţională. Din acest punct de vedere, e mai bine că Artur nu mai e printre noi. El, cu spiritul său justiţiar, nu ar fi putut tolera astfel de fapte reprobabile, care aruncă, cu cel puţin 20 de ani, înapoi acest popor nefericit şi urmărit de ghinioane. Pentru că, în loc să ne pregătim pentru o viaţă a normalităţii, de tip european, inclusiv sub aspectul standardelor şi condiţiilor de trai, pentru toţi locuitorii acestei ţări, nu doar pentru baronii şi micimanii unor triburi politice, noi revenim la (o) sărăcie (lucie, pentru majoritatea locuitorilor acestei ţări), frig şi teroare (la fel ca înainte de 1989), la dictatură şi domnia neamurilor proaste, dar şi a bunului plac şi a abuzurilor nesfârşite.
Artur Silvestri a făcut parte din casta acelor puţini oameni aleşi, care au acţionat pentru slujirea totală, fără condiţii, a neamului lui. Cu orice preţ. Inclusiv cu preţul propriei sale vieţi. De aceea este mai mult decât firesc să deplângem, încă o dată, grăbita şi neaşteptata lui plecare, acum, când mai erau atât de multe lucruri fundamentale de făcut, iar el era atât de util şi necesar poporului din care s-a născut.>>>>>
-------------------------------
___________________________
Revista " Ligii " : AGORA LITERARA
_____________________________
