LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI

“Mergem înainte, pentru că ceva tainic ni s-a dat de făcut. Toţi care suntem aici avem ceva de făcut. Probabil, ceva important”

ARTUR SILVESTRI

Numai ajungând la Ceahlău am înţeles “taina”, privilegiul puterii exemplului şi semn al participării la putere, ca însemn al perfecţiunii. Ca şi puterea centrelor energetice ale României, cum sunt muntele Ceahlău şi Mănăstirea lui Brîncoveanu de la Sâmbăta, venerată şi ea de “Îngerul bătrân, adăpostit pentru totdeauna în Marea Mănăstire a Ceahlăului”.

Dacă René Daumal a evocat acest lucru în “Muntele analog”, am putea spune parafrazând că, în ascensiunea Ceahlăului, muntele nostru sacru, Kogaion,  Artur Silvestri a făcut o călătorie de natură spirituală. E ceva în felul Paradisului Pământesc din creştinism: “Dat-ai frumuseţii mele putere…întărit-ai muntele meu” (Psalmul 29,7- Vechiul Testament), aici la muntele-mănăstire, binecuvântat de Artur Silvestri. Altfel şi astfel am văzut acum acest loc, unde se află permanent legătura cu Sacrul. Fiindcă, nu poţi pătrunde aici fără o călăuză, cum a fost pentru noi Mariana Brăescu Silvestri şi fără cel care ne-a iniţiat în  acest spaţiu, Artur Silvestri.

Aşa mi-a apărut şi Troiţa, ca o iniţiere în spaţiul sacru. Aşezată la răscruce de drumuri, între pădurea, (ca un adevărat sanctuar, ascunzând un Templu tainic) şi drumurile ce duc spre Poiana Largului, Marea Ceahlăului – Bicaz  şi staţiunea cu nume de stâncă, Durău, ea Troiţa, domină localităţile Ceahlău – Ghinţieşi, în sunetele stranii, de cascadă ale Bistricioarei, în al cărei bazin superior  se află o staţiune-miracol,  Borsec.>>>>